Titlul obținut Inginer
Durata studiilor 4 ani
Număr de credite 240 credite

Programul de studii Managementul energiei formează specialişti în domeniul ingineriei energetice, în corelaţie cu impactul actual asupra dezvoltării sociale si cu starea sistemului energetic la nivel naţional și zonal. 

Obiectivele asumate de România prin PNNR privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin renunțarea până în anul 2032 la utilizarea cărbunelui în industria energetică, se vor implementa prin parcurgerea unei perioade de tranziție energetică spre sursele de energie nepoluante. 

Absolvenții acestui program de studii vor avea pregătirea teoretică şi practică în domeniul producerii, distribuţiei şi consumului de energie, al exploatării echipamentelor energetice, auditării proceselor energetice, proiectării echipamentelor și instalațiilor energetice moderne, cu randament ridicat de funcționare. Absolvenții vor dobândi competenţe în domeniul managementului energetic, al implementării proiectelor de eficienţă energetică și al asigurării surselor de finanţare pentru realizarea soluţiilor propuse. 

Competențele dobândite în domeniul surselor alternative de energie, tehnologiilor de conversie a energiei în energie termică sau electrică şi posibilităţile de alimentare a consumatorilor din aceste surse, vor permite absolvenților să contribuie la finalizarea tranziției energetice în România.

În acest sens, planurile de învăţământ ale programului de studiu Managementul energiei au caracter de pregătire practică, ponderea orelor de aplicaţii fiind apropiată de cea a orelor de curs, astfel încât absolvenţii să dobândească o pregătire de specialitate competitivă, corespunzătoare nivelului dezvoltării actuale şi de perspectivă, de adaptare la schimbările şi transformările care se succed în ritmuri din ce în ce mai rapide în economia românească şi mondială. Acest lucru este demonstrat de rata de angajabilitate la nivelul studiilor de peste 50%.

Competențe profesionale:

  • proiectează sisteme electrice; 
  • proiectează rețele electrice inteligente; 
  • definește profiluri energetice;
  • asigură exploatarea în condiții de siguranță a echipamentelor electrice;
  • gestionează proceduri de urgență;
  • planifică distribuția energiei electrice;
  • gestionează proiecte de inginerie;
  • interpretează desene tehnice; 
  • efectuează controlul calității; 
  • sintetizează informații; 
  • desfășoară activități de audit în domeniul energetic; 
  • asigură managementul energetic al clădirilor. 

Competențe transversale:

  • identifică probleme
  • respectă reglementarile

Cod COR 215105 – Inginer sisteme electroenergetice;
Cod COR 215104 – Dispecer rețele de înaltă tensiune;
Cod COR 215112 – Inginer rețele electroenergetice;
Cod COR 215153 – Inginer exploatare centrale termoelectrice. 



Licenţă

Inginerie energetică

Cu frecvență


Calea Eroilor, nr. 30, Târgu Jiu, Judeţul Gorj, România

🍪 Cookie-uri

Fosim tehnologii „cookie” pentru a ne asigura că ai parte de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continui navigarea pe site vom considera că ești de acord cu acest fapt. Vezi politica de confidențialitate.