De ce UCB?

Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, oferă studii universitare de licență prin cele 4 facultăți, pe o perioadă de 3 sau 4 ani în funcție de programul de studii.

Studiile se încheie cu un examen de licență, constând dintr-un proiect de diplomă și probe generale și de specialitate, care le dau dreptul absolvenților să primească titlul de inginer licențiat, respectiv licențiat în profilul și specializarea urmate. Diploma conferită după promovarea unui program de studii universitare de licență se numește diplomă de inginer sau, după caz, diplomă de licență. Pe diplomă de licență se menționează toate informațiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de învățământ urmată și titlul obținut. Diploma de licență este însoțită de suplimentul la diplomă și se eliberează, gratuit, în limba română și într-o limbă de circulație internațională. Studiile universitare de licență corespund unui număr cuprins între minimum 180 și maximum 240 de credite de studii transferabile, conform ECTS (Sistemul European de Credite Transferabile). Studiile universitare de licență se pot organiza în regim de finanțare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă. Absolvenții cu diplomă de licență își pot continua specializarea sau perfecționarea pregătirii în cadrul studiilor masterale, organizate la toate facultățile.

MisiuneaValoareaCultura instituțională

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu este o universitate care oferă tinerilor, şansa de a alege programe de studii variate, în concordanţă cu cerinţele specifice pieţei forţei de muncă din regiunea sud-vest Oltenia.

Identitatea instituţională a universităţii este construită prin însemne vizuale materiale şi simbolice (denumire, sediu – Calea Eroilor, nr. 30, Târgu Jiu, Gorj, România, emblemă, sigiliu, drapel, imn, ziua Universităţii) şi printr-o cultură organizaţională de tip academic, susţinută şi dezvoltată de către Comunitatea universitară – constituită din studenţi, personal didactic şi de cercetare, personal didactic şi de cercetare auxiliar şi alte personalităţi cărora li s-a conferit calitatea de membru al comunității universitare, prin hotărâre a Senatului.
În contextul noilor reglementări din învăţământ, cuprinzând, implicit, şi segmentul de învăţământ superior, universităţile din România se plasează pe alte coordonate, raportate la standardele europene, motiv pentru care, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu îşi asumă, în prezent, misiunea de universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul generării şi transferării de cunoaştere către societate, prin:

  • crearea şi tezaurizarea valorilor culturii şi civilizaţiei
  • formarea iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale şi de satisfacere a nevoii de competenţă a mediului socio-economic, administrativ, cultural şi educaţional
  • cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţelor tehnice, economice, juridice, social – politice şi artelor, prin asigurarea performanţelor, valorificarea şi diseminarea rezultatelor

Încă de la înfiinţarea universităţii, oferta educaţională a cunoscut o diversificare accentuată, pentru a răspunde nevoilor de instruire ale tinerilor, precum şi cerinţelor identificate în vederea inserţiei profesionale a absolvenţilor. Astfel, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu numără astăzi:

Infrastructură și facilități

Eforturile semnificative depuse pentru diversificarea ofertei educaţionale au fost coroborate cu cele pentru dezvoltarea bazei materiale, a infrastructurii instituţionale şi a resursei umane, în vederea asigurării unor condiţii competitive şi calitative, raportate la exigenţa standardelor europene.

Dacă în momentul înfiinţării, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu îşi desfăşura activitatea în două imobile, astăzi aceasta pune la dispoziţia studenților de la toate ciclurile de studii și forme de învățământ (licenţă, mastero bază materială complexă şi complet modernizată: patru clădiri cu destinaţie – spaţii de învăţământ, 2 cămine pentru cazarea studenţilor, cu o capacitate de 109 locuri de cazare, o cantină pentru studenţi, săli de curs/ seminar şi laboratoare dotate cu echipamente moderne, platforma ID, bibliotecă dotată cu patru depozite de carte şi patru săli de lectură, ce numără peste 135 593 de volume și 39 226 de titluri din toate domeniile ştiinţifice, un complex studenţesc pentru agrement, o sală de gimnastică, teren multifuncţional, acoperit, pentru jocuri sportive, pista de atletism, mai multe terenuri de sport, o cabană montană pentru agrement în staţiunea Rânca.

Cercetarea ştiinţifică şi deschiderea spre cooperarea naţională şi internaţională sunt, de asemenea, aspecte importante ale vieţii academice din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Astăzi, în Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu există 4 facultăţi (Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administraţie Publică, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale și Facultatea de Inginerie), un Departament pentru Pregătirea Personalului Didactic, un Departament pentru Asigurarea Calității, un Departament de Cercetare-Dezvoltare, alte departamente funcţionale, structuri care funcţionează în baza şi cu respectarea legii.

🍪 Cookie-uri

Fosim tehnologii „cookie” pentru a ne asigura că ai parte de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continui navigarea pe site vom considera că ești de acord cu acest fapt. Vezi politica de confidențialitate.